Postat de: deeam | Octombrie 19, 2008

Un drăcuşor simpatic

Ieri a fost o zi foarte ciudată în care am avut tot felul de sentimente şi trăiri. Mă refer la semifinalele Mastersului de la Madrid.

Prima semifinală i-a avut ca protagonişti pe Roger Federer şi un neica nimeni scoţian pe numele său Andy Murray. Eram convinsă că fostul număr unu mondial îl va bate în două seturi şi că meciul nu va ţine mai mult de o oră. Iată că nu a fost aşa şi Federer a rămas numai cu cec-ul de 90.000 de euro. (am spus „numai” pentru că Federer a devenit tenismenul cu cele mai mari câştiguri din istoria sportului alb, acumulând în total în cariera sa 43.300.847 de dolari.)

A urmat a doua semifinală în care mi-am dorit din tot sufletul meu ca Rafael Nadal să fie bătut la el acasă, în faţa fanilor, de cel pe care nu l-am putut suferi din august pînă ieri, Gilles Simon. Şi iată cum am ajuns să ţin cu duşmanul. Aşa că acest Gilles care pînă acum era un drăcuşor (pentru că l-a învins pe preferatul meu, Carlos Moya, la Openul de la Bucureşti) a devenit un drăcuşor SIMPATIC (pentru că l-a învins şi l-a umilit pe îngîmfatul de Rafa la el acasă în faţa propriului public).

So, azi de la 17:00 va fi marea finală în care vom vedea un Murray ambiţios şi un Simon concentrat. Va fi un meci frumos, cu un învingător francez. SPER!


Responses

  1. şi unde e updateul. ce s-a întîmplat în finală?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: